„Trebuie sa marturisim zilnic cu suferinta, cu sange si chiar cu viata de ni se va cere” 

Traian Trifan

Avva si erou al demnitatii crestine romanesti 

Traian Trifan s-a nascut la 3 noiembrie 1899, in Lancramul lui Blaga, jud. Alba, pasind in viata pamanteasca dintr-un veac in altul.
Scoala a urmat-o la Liceul evanghelic nemtesc din Sebes; din clasa a IV-a de liceu face cate un an la Liceele unguresti de stat din Sibiu si Blaj, un an la Liceul romanesc Saguna din Brasov; orasul fiind ocupat in timpul razboiului, isi incheie studiile (facand doi ani in octombrie-aprilie) si-si ia diploma la Blaj, in 1916.
In vara lui 1917 este recrutat in armata austro-ungara si trimis pe front in Albania, unde e telefonist (cunostea 3 limbi). Se imbolnaveste de malarie, e internat in Slovacia, apoi la Viena; e retrimis pe front in Muntenegru, cand razboiul se termina.

Traian Trifan cu ficele sale

Cu peripetii revine in tara; participa la Adunarea de la Alba Iulia si-si vede patria intregita. Absolva Scoala militara de artilerie din Bucuresti; e avansat sublocotent. Se inscrie la Facultatea de drept din Cluj, e vicepresedinte al Centrului Stundetesc, participand activ la framantarile studentesti.
Isi ia doctoratul in drept si face practica in avocatura la Sibiu, Sebes si Satu Mare, fiind ultimul avocat din Brasov care a dat examen de cenzura, in 1926 (dupa 8 ani de studii si praxa).

Lupta noastra nu este limitata in timp, ci permanenta (T.T.)

In 1927 deschide un birou de avocatura la Brasov; in 1933 isi intemeiaza familia, casatorindu-se cu Elena Scholtz, cu care are doua fete: Ileana si Maria. Ion Mota (cunoscut din studentie) il convinge sa intre in Miscarea. Pledeaza in procesele: Duca, Bratu, „complotului studentesc” de la Targu Mures, tinute la Brasov.
Datorita adeziunii sale la Miscarea Legionara e inchis la Jilava (1934) si lagarul Vaslui (1938). E eliberat si concentrat in armata, cu care va parasi Basarabia fara lupta.
Dupa instalarea Statului National Legionar, in toamna anului 1940, lt. Trifan este numit prefect al judetului Brasov; isi asuma functia, desi situatia era dificila (granita mutandu-se la Sfantu Gheorghe): „Ma gasesc in acest loc din ordin si voi face ce pot”. Dupa lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941 e somat de col.
Filip Agricola, comandant al regimentului de infanterie din Brasov, sa predea Prefectura. Refuza si cere sa fie inlocuit prin decret de stat, asa cum fusese numit. In urma discutiilor cu gen. Dragalina, a consultarilor cu Bucurestiul si a amenintarilor armatei germane de a interveni, impreuna cu Marian Traian, seful judetului, predau autoritatea si sunt arestati. Urmeaza ancheta si procesul.
Desi col. Agricola confirma ca a fost ordine in judet si prezenta armatei la prefectura era nejustificata, totusi dr. Traian Trifan este condamnat la 16 ani inchisoare.

Marturisesc robul 1038 - cartea scrisa de Traian Trifan


Trebuie sa marturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinta, cu sange si chiar cu viata de ni se va cere (T.T.)
Ajunge in temnita Aiudului. Prin anvergura sa spirituala polarizeaza, impreuna cu Marian Traian (numiti de cei mai tineri „cei doi Titanii”), grupul de adevarata fervoare si traire crestina, care practica chiar in conditiile inchisorii virtutile patericale: ascultare, rugaciune neintrerupta, munca.
„Aveau o traire de chilie manastireasca. Se citea pe fata lor o liniste, insa convingatoare. Educatia lor venea mai de demult. Amandoi se bucurau de o mare stima din partea noastra si respect din partea gardienilor” (
Pr. Traian Belu).
Cererea celor din inchisori de a fi trimisi pe front e acceptata printr-o adresa primita de la Antonescu, doar pentru reabilitare; dr. Trifan este in fruntea celor care nu accepta injosirea, desi tentatia eliberarii era mare, pentru ca nu facuse rau tarii si nu avea nimic de reabilitat, avand cea mai demna atitudine din timpul prigoanei antonesciene.

Urmarea: sufera represalii din partea administratiei si jigniri din partea camarazilor care voiau sa scape de inchisoare.

Urcusul sau duhovnicesc avea sa traseze si linia de marturisere a „misticilor”, intre care sunt pomeniti Valeriu Gafencu sau Gheorghe Jimboiu:
„Un om de o profunda traire crestina, un mare si integru caracter, un povatuitor bland, intelept, odihnitor, dorind parca sa cuprinda intr-un cuvant pagini intregi. Badita Trifan traia intr-o tacere concentrata, fiind omul rugaciunii” (
arhim. Arsenie Papacioc).
„A purtat lumina spiritului, ne-a pus in contact cu cerul, cu Iisus, cu Preasfanta Fecioara, cu doctrina crestina a Bisericii noastre. Printr-o viata de ruga si asceza a acestui monah intre monahi, a cultivat verticala crestina, creand prin discipoli mucenici si cuviosi, o scoala care a cuprins toate inchisorile” (Gheorghe Dragon).Refuza „eliberarea”
Pentru pozitia sa e anchetat si judecat la Tribunalul Militar Sibiu; este achitat, insa e trimis disciplinar la Suceava. La apropierea frontului, directorul inchisorii pleaca cu arhiva, lasand conducerea primului gardian, cu ordinul de la directorul general al inchisorilor, Petrescu, de a preda detinutii legionari rusilor.
Dar cu interventii si presiuni sunt eliberati, cateva zile inainte de a ocupa rusii orasul. Un preot, detinut si el, face rugaciune si fiecare pleaca unde doreste. Impreuna cu alti camarazi „mergand numai pe caile indicate de onoare”, desi puteau evada, ajung pe jos, cu masina si trenul la Brasov, unde se prezinta la inchisoare, pentru a-si executa condamnarea.
Putandu-se savarsi Liturghia in inchisoare, dupa mai mult timp, pr. Vasile Serghie l-a observat: „Va rog sa-mi spuneti de ce ati lacrimat azi, cand v-ati impartasit? – Cum sa nu plang de bucurie cand inteleg cat ma iubeste Dumnezeu, oferindu-mi-Se hrana si bautura”. La propunerea lui Iuliu Maniu, legionarilor – singurii detinuti politici din Romania carora nu li s-a aplicat decretul de amnistie de dupa 23 august – li se va reduce pedeapsa cu un sfert. Ajunge iar la Aiud, de unde detinutii sunt mutati datorita frontului la Alba Iulia si revin la Aiud.
Acolo ii intampina pe primii condamnati de comunisti, „criminali de razboi” sau politicieni ai vechilor regimuri
In perioada 1946-1948 o parte a detinutilor sunt scosi la munca in colonii.

Traian Trifan

Traian Trifan ajunge la Galda, pe domeniul Albini (fost castelul Kendeffi, unde fusesera anchetati si chinuiti Horia, Closca si Crisan, langa care era si o bisericuta), unde se traia in oarecare libertate (un calm ce anunta furtuna ce o va dezlantui regimul penitenciar comunist) si fiecare isi sporea dimensiunea spirituala; personalitatea lui Traian Trifan e evidentiata in marturiile mai multor camarazi:

Gheorghe Stanciu-Baca: „Intr-o seara m-am oprit in pragul bisericii, intimidat. Badia Trifan era acolo, sub icoana, se ruga. M-am retras. M-a vazut si mi-a zis: Nu pleca! Minutele ce-am stat in usa m-au inghetat.M-a luat usor dupa umar: Vrei sa stii cat de veche este biserica? Lasa pe istorici si pe arheologi sa afle! Noi stim ca Biserica nu este veche si nu este noua; Biserica este dintotdeauna si pentru totdeauna; marea taina a Bisericii este cea din sufletul nostru!…”
Iulian Balan: „In intunericul nepatruns al bisericii plangea ore intregi… Noi il auzeam si ieseam fara sa-i tulburam rugaciunea. Nu facea prozeliti. Cei ce-l iubeau si-l stimau erau pe picioarele lor… Legatura dintre ei era Iisus Hristos si nu era alt stalp de sustinere”.
Marin Naidim: „Cand ieseam de la lucru din vie il vedeam pe d-l Trifan tot timpul citind din Filocalie. Uneori sta cu ochii inchisi, de nu-ti puteai da seama daca a atipit, daca mediteaza sau daca nu cumva se roaga. Impunea prin rabdare si intelepciune; gandea profund. A rezistat tuturor incercarilor sortii prin credinta tare in Dumnezeu. Ramane in memoria noastra exemplu de Avva si de erou”.
Sandu (monah Atanasie) Stefanescu: „Cred ca Badia Trifan si Badia Marian traiau rugaciunea inimii, coborand pe Hristos in inimile lor. Lumina de pe fata lor, blandetea, rabdarea, suportarea suferintei, frigul, foamea, lovirile de tot felul erau tot atatea momente de bucurie pentru ei”.


Refuza sa participe la intrecerea pentru depasirea normelor. Urmeaza totura si o cana de terci la trei zile 

In 1948 detinutii sunt readusi la Aiud, iar regimul devine tot mai dur; daca nu sunt anchetati sau pedepsiti, majoritatea sunt supusi la munci, in fabrica inchisorii. In 1951 refuza sa participe la intrecerea pentru depasirea normelor (o forma a reeducarii), declarand: „Robul este mort cu vointa.
El se supune ordinelor”; in urma refuzului urmeaza tortura si carcera: „Badia, asezat in genunchi, a fost tuns la zero. I s-a batut un lant greu la picioare si dus in celula de beton in care nu se putea sta in picioare… Aici a fost tinut timp de o luna cu regim alimentar sever (o cana de terci la 3 zile)” (
George Popescu).
E scos din nou la munca cu un regim de 12 ore/zi; datorita oboselii, ajunge sa doarma in picioare (mai mult de un an de zile).

In 1953, avand sa i se incheie condamnarea, este dus la Vacaresti, anchetat la Uranus, trimis la lagarul de la Popesti Leordeni, apoi la Caransebes si de acolo la Brasov, in 1954. Dupa o alta ancheta, pentru ca nu a fost gasit nici un motiv de condamnare, i se anuleaza reducerea pedepsei si e expediat la Gherla.
Comportamentul sau in Saptamana Patimilor il descrie Dumitru Bordeianu: „Era retras intr-un coltisor si plangea continuu, privind cu ochii spiritului si simtind cu inima suferintele Fiului lui Dumnezeu rastignit pe Cruce, pe Golgota”.
La exiprarea condamnarii de 16 ani, nu e pus in libertate, ci trimis cu domiciliu obligatoriu in Baragan. In 1958 este trimis in lagarul de „munca obligatorie” Culmea.


„Dupa douazeci (si unu) de ani” – o realitate, nu Al. Dumas
Dupa 2 ani ajunge la Periprava, in Delta Dunarii. In 1961, unul dintre tinerii care intrase si el in urma cu 20 de ani in inchisoare il descrie:
„Era acelasi. Aceiasi ochi, dar parca indurerati;auzeam ca deseori era vazut cu lacrimi, si erau, desigur, nu pentru suferintele personale, ci lacrimi de rugaciune pentru indurarea Cereasca.
Vorbea putin din grai, dar mult din privire si din tinuta” (Nicolae Mazare). Se elibereaza in 1962, ajungand la Brasov de ziua Inaltarii Sfintei Cruci, semn al biruintei personale.

Traian Trifan la mormantul familiei

Sfarsitul. „Dupa cuvantul moarte trebuie pus virgula, nu punct” (T.T.)

Dupa inchisoare si-a reintregit familia (sotia cu fetitele lui fusesera izgonite din loc in loc). A trait in mare smerenie, lasandu-ne mostenire conceptia sa de vietuire dupa un program crestinesc in lucrarea Marturisesc, adevarat curs de teologie.S-a savarsit din viata aceasta in 12 aprilie 1990: „Smerit traitor in Cel ce este Calea, Adevarul si Viata si-a adaugat sufletul la temelia neamului romanesc, fiind calauza si indemn pentru cei ramasi” (Constantin Pascu).
„Dintre toti aceia pe care i-am cunoscut in timpul indelungatei detentii (22 de ani), indraznesc sa spun ca poate nici unul nu si-a asumat suferinta si conditia de a fi discreditat ca om, fara insa a renunta la demnitatea de marturisitor al adevarului, asa cum si-a asumat-o acest barbat pe care indraznesc sa-l numesc erou al demnitatii crestine romanesti, in veacul XX” (Virgil Maxim).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s